Acest volum încearcă şi să prevină anumite iluzii şi idei false despre contemplaţie, care este deseori confundată cu “experienţele extraordinare”, viziunile şi apariţiile, “luminile duhovniceşti” şi , eventual, “cucerirea stigmatelor”. O altă iluzie poate proveni şi dintr-o anumită feţişare mai curând idolatră a solitudinii necesare contemplaţiei, printr-o urmărire individualistă şi voluntaristă a propriei “carieire” mistice, care poate ajunge uneori chiar să excludă umanitatea, caritatea şi prietenia. Am dedicat, de aceea, câteva pagini “umanităţii misticului contemplativ”, în care am evocat câteva modele de persoane religioase ce au asumat nu numai viaţa solitară de rugăciune, ci şi angajamentul moral faţă de alţi oameni, în dimensiunea autentică a carităţii creştine.
Palade Tereza Brîndușa





Recenzii
Nu există recenzii până acum.