101 întrebări și răspunsuri despre Biblie

La sfârşitul anilor ’50 ai secolului trecut îmi terminam studiile doctorale, pentru a putea preda Biblia. După un an petrecut la Ierusalim, mulţumită unei burse pentru studierea manuscriselor de la Marea Moartă, încă inedite pe atunci, m-am reîntors şi am început să predau ştiinţele biblice la Seminarul „Sfânta Maria” din Baltimore. În anul 1960 am susţinut prima sesiune de studii de vară despre Biblie, iar după această perioadă, pe lângă obişnuitele mele ore de predat, am ţinut mii de conferinţe pentru diverse grupuri doritoare să audă vorbindu-se despre Scripturi. Aceste grupuri erau formate din episcopi şi preoţi din diecezele catolice şi din clerici ai altor Biserici, călugări şi călugăriţe din diferite congregaţii, precum şi grupuri formate din toţi acei oameni care participă, pe parcursul verii, la sesiuni, congrese şi conferinţe. Oricare ar fi fost subiectul conferinţelor mele ţinute pe parcursul anilor, am fost impresionat să constat că, în momentul când începea partea în care răspundeam la întrebări, unele dintre acestea reveneau constant, chiar dacă nu se potriveau cu tema abordată. Această repetare mi-a fost, cu siguranţă, de folos, nu doar pentru că am sesizat ceea ce era de interes pentru public, ci şi – sper acest lucru – pentru a putea formula răspunsuri mai adecvate la aceste întrebări. Deseori auditorii au avut amabilitatea de a afirma că momentul consacrat întrebărilor şi răspunsurilor nu era mai puţin important decât conferinţele propriu-zise, pentru a aprofunda înţelegerea Scripturilor. Acesta a fost motivul pentru care m-am hotărât să adun, din acest bagaj de experienţă, întrebările care mi s-au părut cel mai des formulate şi să public răspunsurile la acestea.

Permiteţi-mi să insist: este vorba despre întrebări care mi-au fost adresate. Un procentaj însemnat din acestea a fost adresat, probabil, oricărei persoane care vorbeşte despre Biblie. Totuşi, este inevitabil ca răspunsurile pe care le-am publicat şi cele pe care le-am formulat să fi sugerat chiar ele unele dintre întrebările auditoriului. În lucrare, m-am străduit să formulez întrebările în funcţie de amintirile mele. Unele dintre ele au fost enunţate, întotdeauna, din interes sau din curiozitate. Altele sunt formulate într-o manieră uşor defensivă, deoarece foarte adesea subiectul suscită, în cel care întreabă, o anumită tulburare. Se întâmplă ca interlocutorul să insiste: răspunsul care i-a fost dat nu corespunde exact cu ceea ce caută el. Am încercat să păstrez aceste diferenţe de ton. M-am întrebat ce spaţiu ar trebui să acord răspunsurilor din această carte. Ar fi mai bine să dau răspunsuri mai ample unui număr mai mic de întrebări, sau să dau răspunsuri mai scurte, care să genereze alte întrebări, ce ar relua punctele tratate insuficient în cadrul primului răspuns? Cel mai adesea am ales această din urmă abordare, căci ea corespunde experienţei mele directe din teren, în urma conferinţelor ţinute. Participanţii nu se aşteaptă ca răspunsul la o întrebare să constituie o nouă conferinţă. Ei preferă aprofundarea unui răspuns considerat incomplet. Totuşi, există probleme complexe, care cer uneori răspunsuri mai detaliate, exact în momentul când sunt puse (şi pe care această lucrare le prezintă). Cititorul va observa imediat diferenţa de lungime dintre răspunsurile la cele 101 întrebări.

Alte persoane ca mine, care şi-au petrecut viaţa studiind Biblia, ar putea formula răspunsuri diferite la aceste întrebări. Răspunsurile îmi aparţin, dar ele au fost cizelate în primul rând din dorinţa de a face înţelese informaţiile, nu de dorinţa de a atrage atenţia cu orice preţ. Am constatat că o replică prea abilă sau un răspuns prompt care vizează provocarea râsului răneşte deseori şi închide mintea interlocutorului în faţa a ceea ce de fapt doreşti cu adevărat să transmiţi. Prefer să-mi enunţ pe larg gândurile, decât să subliniez ridicolul unui răspuns de alt tip, oricât de caraghios îl găsesc, în fond. Îl avertizez pe cititor: nu va găsi nimic remarcabil, „strălucitor”, în aceste răspunsuri; îmi este suficient să sper că va găsi, în ele, informaţii. Am preferat termenul de „răspuns” celui de „replică”. În acest fel am răspuns la aceste întrebări şi o voi mai face în continuare; dar cititorul este acela care va judeca dacă a găsit, cu adevărat, răspunsul aşteptat.

Raymond E. Brown