Adu-ți aminte, Marie, și de România. Ediția a II-a revizuită și adăugită cuprinde în plus noi cercetări privind răspândirea cultului sfintei Fecioare de la Lourdes pe teritoriul actualelor Dieceze de Iași și București. Aceste noi investigații au avut drept rezultat descoperirea unor noi informații istorice, făcând posibile extinderea şi completarea lucrării din 2005 cu noi capitole.
Acestea se referă la entuziasmul manifestat de satele și comunitățile catolice din cele două dieceze – Brăila, Răchiteni, Oțeleni ș.a. -, care, urmând exemplul comunităților parohiale din Galați, Târgu Trotuș, Cioplea și Butea, au inaugurat cultul sfintei Fecioare de la Lourdes în cadrul unor solemnități grandioase, cu participarea episcopului Nicolae Iosif Camilli, în cazul Diecezei de Iași.
S-a mai adăugat și un capitol care detaliază prezența la Lourdes în august 1885 a primilor pelerini din România, eveniment numit pe drept cuvânt primul pelerinaj românesc la sanctuarul de la Lourdes. Rolul important al fericitului Anton Durcovici în răspândirea devoțiunii mariane în general și al celei față de sfânta Fecioară de la Lourdes în special este prezentat în cadrul unui capitol special. De altfel, această a doua ediție se constituie în același timp într-un omagiu adus fericitului Anton Durcovici, personalitatea care și-a legat numele de readucerea sfintei Fecioare în inimile credincioșilor din România, în spiritul tradiției acestei devoțiuni.





Recenzii
Nu există recenzii până acum.