Autorul afirmă că iertarea este pe de o parte darul gratuit al lui Dumnezeu pe care trebuie să-l cerem cu încredere, iar pe de altă parte iertarea este şi colaborarea omului cu harul lui Dumnezeu printr-un drum concret, iar el ne sugerează 12 paşi concreţi pe drumul iertării, pentru a putea depăşi blocajele emoţionale, psihologice şi spirituale şi a putea ajunge la o iertare adevărată.
În prima parte a cărţii, Jean Monbourquette explorează natura iertării şi ne ajută să distingem adevărata iertare de falsa iertare. El arată cât de importantă este iertarea pentru toţi oameni, indiferent de convingerile lor religioase, pentru că aceasta atinge toate aspectele vieţii umane: biologică, psihologică şi spirituală.
În a doua parte a cărţii, autorul prezintă itinerariul de 12 paşii spre iertare. În concret, el expune fiecare pas, propune exerciţii practice, dă exemple din experienţa sa de psihoterapeut şi îndrumător spiritual, şi îmbogăţeşte expunerea sa cu anecdote şi poezii.
Cartea Cum să iertăm? ne deschide către puterea eliberatoare şi transformatoare a iertării! Un pelerinaj interior care ne conduce spre sărbătoarea iertării: primirea iertării gratuite a lui Dumnezeu în viaţa noastră, iertarea faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi, pentru a trăi o viaţă mai senină şi armonioasă, în libertatea fiilor lui Dumnezeu!
Cum să iertăm? Ghid practic pentru a învăţa să iertăm şi să ne vindecăm
20,00 lei
Detalii Produs
| Dimensiuni | 14 × 21 cm |
|---|---|
| Titlu | Cum să iertăm? Ghid practic pentru a învăţa să iertăm şi să ne vindecăm |
| Autor | Monbourquette Jean |
| Editura | Editura Pauline |
| Pagini | 200 |
| Anul apariției | 2016 |
| ISBN | 978-973-1967-50-9 |
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.





Recenzii
Nu există recenzii până acum.