Întronarea se poate numi recunoaşterea oficială şi socială a stăpânirii Inimii lui Isus asupra unei familii creştine. Recunoaşterea curajoasă – arătată şi prin fapte dăinuitoare – prin aşezarea solemnă a icoanei acestei Inimi dumnezeieşti la locul de cinste şi prin actul de consfinţire făcut ei. Însuşi Dumnezeul milei, Isus Cristos a spus doar, că fiind El izvorul tuturor binecuvântărilor, le va răspândi cu toată dărnicia în toate locurile unde va fi expusă icoana Inimii sale, pentru a fi iubită şi cinstită. Şi tot El a mai spus încă: voi împărăţi oricât s-ar împotrivi duşmanii şi contrarii mei.
Întronarea nu este deci altceva, decât îndeplinirea tuturor dorinţelor exprimate de Preasfânta Inimă a lui Isus, la Prayle-Monial sfintei Margareta-Maria şi a făgăduinţelor măreţe care au întovărăşit aceste sfinte dorinţe şi cereri. Am spus a tuturor dorinţelor pentru că scopul cel mai înalt al acestui apostolat este sfinţirea familiei ca celulă socială. Într-însa trebuie să se înalţe cel dintâi tron viu al Regelui iubirii, Cristos.
Autorul





Recenzii
Nu există recenzii până acum.