Sfinţii sunt o companie fascinantă. Găseşti toate tipurile de oameni printre ei: foşti păcătoşi, hoţi, catolici decăzuţi, dependenţi, prostituate, criminali, duşmani ai lui Dumnezeu… Alţii au fost creştini devotaţi şi prieteni ai lui Dumnezeu de la început. Ceea ce îi uneşte este că au reuşit să depăşească impulsurile lor pământeşti şi dorinţele egoiste. Au reuşit să se întoarcă singuri la Dumnezeu. Treptat, au reuşit să împlinească unica vocaţie ce o împărtăşim cu toţii: să devenim sfinţi în viaţa noastră.
Îmi place să-i consider pe sfinţi ca pe nişte eroi ai credinţei: ei au contribuit să facă lumea un loc mai bun, mai aproape de idealul împărăţiei lui Dumnezeu (Rom 14,17). Ei au ajuns la ţinta finală cu Dumnezeu în ceruri. Ei sunt adevărate modele pentru noi: putem să-i urmăm şi să creştem în sfinţenie. Privind la exemplele lor pe deplin perfecte, uneori mă simt puţin descurajat. Din fericire, nu trebuie să-l urmăm pe fiecare sfânt în toate. Acest lucru nu numai că ar fi imposibil, dar ar putea să ne îndepărteze de la propriul drum spre sfinţenie. Inspiraţi de exemplul sfinţilor, suntem chemaţi să găsim voinţa lui Dumnezeu pentru noi înşine.
Oricine este în cer este sfânt: cei care au fost declaraţi în mod oficial sfinţi, dar şi bunicii, părinţii şi toţi oamenii care au murit înaintea noastră şi au ajuns în cer. Cei care sunt în purgatoriu se află pe o cale sigură spre cer şi, astfel, spre a fi sfinţi. Comuniunea noastră de iubire este atât de puternică, încât nici chiar moartea nu o poate rupe. Prin faptul că nu l-am respins în mod permanent şi conştient pe Dumnezeu, după moartea noastră continuăm să facem parte din aceeaşi Biserică, în timp ce suntem într-un „alt loc sau altă stare”. De aceea ne rugăm pentru cei răposaţi, ca ei să treacă mai repede de etapa purgatoriului şi să intre în cer, pentru a se alătura sfinţilor. De asemenea, acesta este motivul pentru care sfinţii se pot ruga pentru noi, ca, astfel, să ajungem şi noi sfinţi! Sunt motive suficiente să mergem online cu sfinţii în rugăciunea noastră!
Imaginează-ţi că ai putea să întâlneşti şi să saluţi un sfânt. Pe care l-ai alege? Această carte îţi oferă o întâlnire virtuală cu peste 100 de sfinţi din întreaga lume. Femei şi bărbaţi, tâmplari şi învăţaţi, mame şi papi, prinţi şi săraci: poveştile lor de viaţă inspiraţionale sunt legate de întrebări reale din viaţa modernă, iar răspunsurile sunt descoperite împreună cu aceştia.
Părintele Michel Remery





Recenzii
Nu există recenzii până acum.