Pe urmele sfinților. Sanctoralul capucin

67,00 lei

Detalii Produs

Dimensiuni 14 × 21 cm
Pagini

642

Anul apariției

2014

Titlu

Pe urmele sfinților. Sanctoralul capucin

Autor

Cargnoni Constanzo

Editura

Editura Magic Print

ISBN

978-606-622-125-2

La 30 octombrie 2013, la încheierea Anului Ieremian, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la beatificarea fericitului Ieremia şi a cinci ani de la întoarcerea osemintelor sale în ţara natală, am amintit cuvintele Sfântului Părinte, adresate, în limba română, celor veniţi în Piaţa «Sfântul Petru» pentru marele eveniment al beatificării:

«Adresându-mă vouă, românilor, în limba voastră, mă bucur că aţi cerut să fie aşezată pe candelabru această făclie aprinsă. Voi aţi descoperit mesajul lui şi v-aţi unit în jurul persoanei lui, care sintetizează şi exprimă tradiţia voastră creştină şi aspiraţiile voastre. În istoria voastră de două milenii atât de bogată, cu atâtea valori de credinţă, Ieremia este primul român care a fost oficial ridicat la gloria altarelor» (Sfântul Ioan Paul al II-lea, 30 octombrie 1983).

Fratele Ieremia Valahul aparţine poporului român şi face parte deopotrivă din ceata numeroşilor sfinţi şi fericiţi care au trăit Regula sfântului Francisc din Assisi în cadrul Ordinului Fraţilor Minori Capucini.

Sanctoralul de faţă este o traducere realizată după ediţia în limba italiană, îngrijită de pr. Costanzo Cargnoni, OFMCap, şi cuprinde o listă mai lungă a confraţilor noştri: sfinţi, fericiţi, venerabili, slujitori ai lui Dumnezeu, care, în diferite epoci şi în diferite părţi ale lumii, s-au evidenţiat ca adevăraţi slujitori, păstori înţelepţi, evanghelizatori luminaţi, asceţi riguroşi, martiri neînfricaţi care au pecetluit cu sângele lor mărturisirea credinţei, conştienţi şi responsabili faţă de darul primit, urmând îndemnul: «Fiţi sfinţi, căci eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt» (Lev 19,2). Când Domnul a spus: «Fiţi sfinţi», nu s-a adresat doar ucenicilor săi, ci nouă, tuturor oamenilor, pentru că sfinţenia este o vocaţie a fiecăruia, indiferent de starea de viaţă.

E mare nevoie astăzi de «credinţa dată sfinţilor» (Iuda 3), pentru a depăşi întunericul şi oboseala în credinţa noastră, pe cărările atât de întortocheate ale acestei lumi.

Viaţa pilduitoare a sfinţilor, statornicia şi tăria lor în credinţă, caracterul hotărât pe calea binelui şi a dreptăţii, bunătatea inimii şi râvna dragostei, umilinţa şi abandonarea în voinţa lui Dumnezeu, perseverenţa în rugăciune, ne îndeamnă să nu ne oprim la lumea aceasta, să nu ne pierdem în această autosuficienţă, ci să căutăm desăvârşirea. Prin vieţile lor, fiecare dintre ei ne spune: «Fiţi imitatorii mei, aşa cum eu sunt al lui Cristos» (1Cor 11,1).

Un gând de mulţumire îndrept către cei care au dăruit din timpul lor şi au aderat, împreună cu mine, la acest proiect al traducerii Sanctoralului, atât traducătorilor, cât şi corectorilor. Părintele nostru, sfântul Francisc, fericitul Ieremia şi întreaga ceată de sfinţi să răsplătească eforturile şi munca tuturor colaboratorilor, mijlocind haruri de pace şi bine!

Fr. Leon Budău

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.