Tratat despre prudenţă

Nici o teză a doctrinei creştine clasice nu sună în urechile contemporanilor şi chiar a creştinilor atât de îndoielnic, straniu şi surprinzător ca aceea conform căreia virtutea prudenţei ar fi „mama” şi temeiul formal al tuturor celorlalte virtuţi cardinale, ale dreptăţii, curajului şi cumpătării. Prin urmare numai cine este prudent ar putea fi şi drept, curajos şi cumpătat, iar omul bun ar fi bun în virtutea prudenţei sale.