La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Din adâncul inimii noastre, scrisă de Cardinalul Robert Sarah cu Benedict al XVI-lea – Joseph Ratzinger, sub îngrijirea lui Nicolas Diat, și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Patrașcu. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”.
Din adâncul inimii noastre este titlul foarte simplu şi emoţionant pe care Papa emerit Benedict al XVI-lea şi cardinalul Robert Sarah l-au ales pentru cartea pe care o publică împreună. Motivul care i-a determinat să intervină în spațiul public cu această lucrare este dat de dezbaterile care agită Biserica de ceva vreme încoace, în special cu ocazia sinodului pentru Amazonia, și anume viitorul preoților, adevărata definiție a preoției catolice și respectul celibatului.





Recenzii
Nu există recenzii până acum.