Motivaţia autorului, părinte Anton Dancă, este practică şi concisă: pentru a-l cunoaşte şi a-l iubi pe Isus. În al doilea rând, apariţia acestui volum se datorează dispariţiei cultului Inimii Preasfinte a lui Isus şi al Inimii Neprihănite a Mariei din rândul poporului creştin.
Volumul cuprinde trei părţi:
– Litania Inimii Preasfinte a lui Isus comentată.
– Predici pentru prima vineri din lună, urmate de pilde şi exemple.
– Predici în cinstea Inimii Neprihănite a Mariei, pentru cinci sâmbete întâi din lună, urmate de pilde şi exemple.
Părintele Anton Dancă menţionează faptul că este bine şi deosebit de folositoare să se facă cunoscută iubirea Inimii Preasfinte a lui Isus din promisiunile făcute sfintei Margareta Maria Alacoque. Apelul părintelui este o invitaţie către toţi preoţii de a revigora cultul Inimii Preasfinte, prin predici şi pilde. Preotul trebuie să fie în fruntea tuturor, nu numai ca creştin cu toată inima, ci şi ca un promotor al cinstirii Inimii Preasfinte a lui Isus.





Recenzii
Nu există recenzii până acum.