La Editura „Sapientia” a apărut cartea: Missa Petrina pentru Cor mixt SATB, solo sopran şi acompaniament de orgă cu pedalier, scrisă de Florin Spatariu. Cartea apare în formatul 21×30 și are 70 pagini.
Missa Petrina este o lucrare muzicală pentru Cor mixt (SATB), solo Sopran şi acompaniament de orgă cu pedalier.
Baza literară a partiturii muzicale este alcătuită din textul latin format din succesiunea tipică Liturghiei catolice: Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus şi Agnus Dei.
Lucrarea muzicală, prin dimensiunile ei, se încadrează perfect în cadrul desfăşurării Liturghiei, nefiind una extrem de amplă, specifică unor lucrări de concert.
Secţiunea Credo este construită sub forma: refren – strofă, astfel încât, refrenul expus la început să poată fi memorat uşor şi repetat inclusiv de credincioşii participanţi la Liturghie. Restul textului este împărţit în secţiuni delimitate prin numere (în total 5). După fiecare secţiune se va relua refrenul în comun: cor şi credincioşi.
Acompaniamentul de orgă este relativ lejer şi uşor de abordat din partea organistului. Pentru facilitarea vizuală legată de partitură, acompaniamentul a fost trecut şi separat în partea a doua a volumului, organistul având posibilitatea să opteze fie pentru acompaniamentul ce se află sub scriitura corală, fie pentru cel scos separat.
Missa Petrina, în afară de secţiunea Credo (2024) a fost compusă în anul 2006 la Iaşi, pe timpul când eram dirijor al Corului Catedralei Catolice. Unul dintre membri Corului Catedralei, tenorul Alois Petrina, se stingea din viaţă în urma unui infarct suferit în drum spre Italia pentru a-şi vizita soţia aflată acolo la muncă. Vestea tristă a născut în mine o formă de exteriorizare a preţuirii faţă de domnul Alois Petrina, preţuire concretizat prin compunerea acestei Misse.
Ceea ce este in memoriam Alois Petrinae, nu se arată a fi o lucrare funebră. Dimpotrivă, lucrarea muzicală este o oglindire a caracterului şi felului său de a fi, atât cât am reuşit să-l cunosc: bunătate, jovialitate, dedicare unei cauze pozitive, sinceritate, bună dispoziţie, caracter uman agreabil şi dispus mereu să facă ceva pentru alţii prin voluntariatul lui muzical şi disponibilitatea sa umană.
Florin Spatariu






Recenzii
Nu există recenzii până acum.