Cartea Predici pentru fiecare zi. Timpul ferial – Anul II este a doua carte din seria „Predici pentru fiecare zi” avându-l ca autor pe S. Joseph Krempa. Seria a fost tradusă din limba engleză de Claudia Stan și constituie meditaţii pe baza textelor de la sfânta Liturghie.
Din colecție mai fac parte celelalte două volume: Vol. 1 – Timpul ferial – Anul I; Vol. 3 – Sfinţii şi sărbătorile de peste an (Adventul, Crăciunul, Postul Paştelui, Paştele şi Comemorările obligatorii).
Concepute pentru a fi prezentate în faţa unor credincioşi obişnuiţi, aceste scurte reflecţii despre lecturile liturgice zilnice oglindesc tot ce-i mai bun în cunoaşterea modernă şi oferă aplicaţii practice excelente pentru creşterea spirituală a tuturor participanţilor la sfânta jertfă a Liturghiei. Prin urmare, aceste reflecţii sunt foarte potrivite pentru meditaţia personală sau pot fi folosite de către preot în pregătirea obişnuită a unor scurte predici zilnice.
Părintele S. Joseph Krempa a fost păstorul bisericii „St. Mary” din Alexandria, Virginia (Dieceza de Arlington, SUA) din 1991. A primit diploma de drept la George Washington University în 1981. Are diplome din partea University of Notre Dame şi din partea St. John Seminary din East Aurora, New York.





Recenzii
Nu există recenzii până acum.