La Editura „Sapientia” a apărut „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune”. Documentul final, scrisă de Francisc, a XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor şi tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătraşcu. Cartea apare în formatul 14×20 cm și are 108 pagini.
Documentul final este parte a magisteriului ordinar al Succesorului lui Petru (cf. EC 18 § 1; CBC 892) şi ca atare cer ca să fie primit. El reprezintă o formă de exercitare a învăţăturii autentice a episcopului Romei care are trăsăturile de noutate, dar care, de fapt, corespunde la ceea ce am avut ocazia să precizez la 17 octombrie 2015, când am afirmat că sinodalitatea este cadrul interpretativ adecvat pentru a înţelege slujirea ierarhică.
Documentul final conţine indicaţii care, în lumina orientărilor sale de fond, deja acum pot să fie receptate în Bisericile locale şi în grupările de Biserici, ţinând cont de diferitele contexte, de ceea ce s-a făcut deja şi de ceea ce rămâne de făcut pentru a învăţa şi a dezvolta tot mai bine stilul propriu al Bisericii sinodale misionare.






Recenzii
Nu există recenzii până acum.